1 x
EHF
Champions League
1 x
EHF Cup
1 x
EHF
Challenge Cup
6 x
Campionatul
Romaniei
1 x
Cupa
Romaniei
Stiri
Astăzi dăm piept cu Team Esbjerg, o forță a handbalului european!

Meciul cu Esbjerg încheie seria de jocuri disputate de Rapid pe teren propriu în faza grupelor Ligii Campionilor. Esbjerg este campioana en-titre a Danemarcei și una dintre cele mai puternice echipe de pe continent. A fost prezentă în ultimele 3 ediții ale EHF Final4, ceea ce înseamnă că de 3 ani se bate pentru titlul european! Este evident că Team Esbjerg vrea să-și așeze numele alături de HG Copenhaga, Slagelse și Viborg, cele 3 formații daneze care au triumfat de-a lungul timpului în cea mai puternică întrecere intercluburi din Europa. Una pe care Rapidul a câștigat-o în 1964, culmea, în fața unei trupe daneze, Helsingør! La fel de interesant e și faptul că ultima CCE adjudecată de o echipă daneză a fost câștigată de Viborg în 2010 după o finală cu Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Rapid și Esbjerg s-au întâlnit până acum de 5 ori. Prima ciocnire a avut loc în 2022, când Rapidul, proaspătă campioană națională după o pauză de 19 ani, o bătea pe Esbjerg la București, în fața unei săli arhipline, 34-32. În returul 22/23 danezele au câștigat cu 35-30. În 23/24 ne-au bătut în ambele meciuri iar în acest sezon, în tur, a fost 39-32 pentru ele. Așadar, Esbjerg v Rapid e 4-1 în acest moment. Și încă un amănunt. Esbjerg este echipa la care Estavana Polman a jucat 9 ani, până în 2022 când a venit în Giulești! Esbjerg e creația lui Jesper Jensen. Venit aici în 2017, Jensen a lăsat-o pe Esbjerg pentru a antrena echipa națională a Danemarcei cu care a terminat pe locul 3 la JO 2024. Echipa a fost preluată de Tomas Axner, fost antrenor al naționalei feminine a Suediei. Axner are în jurul sau numai piese grele. Două exemple: norvegianca Henny Riestad, bronz olimpic în 2020, un aur mondial în 2021 si aur olimpic in 2024. Nora Mørk, 32 de ani, și ea norvegiancă, are un aur olimpic și două medalii de bronz, două de aur și două de argint la mondiale și e de 5 ori campioană europeană. La aceste performanțe mai putem adăuga și 6 cupe ale campionilor europeni câștigate între 2010 și 2022. Sanna Solberg-Isaksen, Kathrine Heindahl, Mette Tranborg, Anna Opstrup Kristensen sau Rikke Iversen, sunt alte jucătoare cu palmares greu aflate la dispoziția lui Tomas Axner. Înaintea jocului de astăzi, Rapid e pe locul 7 in grupa B cu 5 puncte iar Esbjerg ocupa poziția a treia cu 15 puncte, după Gyor cu 19 și Odense cu 16.

Acest website folosește cookie-uri. Unele dintre cookie-urile pe care le folosim sunt esențiale pentru ca anumite secțiuni ale website-ului să funcționeze corect. Puteți șterge și bloca toate cookie-urile de pe acest website, dar unele secțiuni ale website-ului nu vor funcționa corect. Pentru a afla mai multe despre cookie-urile de pe acest website, consultați secțiunea Politica de utilizare a cookie-urilor și Prelucrarea datelor cu caracter personal.