1 x
EHF
Champions League
1 x
EHF Cup
1 x
EHF
Challenge Cup
6 x
Campionatul
Romaniei
1 x
Cupa
Romaniei
Stiri
Rapid vs Odense, etapa a 10-a. Duminică întâlnim al doilea cel mai bun atac din Liga Campionilor!

Echipa daneză Odense nu este un adversar tocmai tradițional pentru Rapid. Meciul de duminică e doar al doilea dintre cele două echipe și primul pe care Odense îl joacă pe pământ românesc împotriva Rapidului. Deși e un club tânăr, fondat în 2009, Odense vine dintr-o țară cu mare tradiție în handbal. Are în palmares două titluri de campioană națională, adjudecate în 2021 și 2022. A pătruns în actualul sezon al Ligii Campionilor după ce a încheiat competiția internă pe locul 3, după Esbjerg și Nykøbing. La fel ca Rapidul, Odense joacă în LC la invitația EHF. În meciul tur, care s-a consumat în octombrie anul trecut, Odense a câștigat cu 32-24. Formația daneză ocupă în momentul de față locul 4 în grupa B, cu 6 victorii și 3 înfrângeri, 12 puncte și 286 de goluri marcate în 9 meciuri. Are al doilea cel mai bun atac din ambele grupe ale Ligii Campionilor, după Metz cu 301 reușite. Odense este singura echipă din această grupă care a învins-o pe Gyor, campioana en-titre a Europei. Danezele au câștigat la Gyor în octombrie 2024 cu un surprinzător 35-28! Chiar dacă acum o săptămână Gyor a învins la Odense cu 34-32, rezultatul din tur a reprezentat un șoc pentru lumea handbalului. Odense are în lot două proaspete campioane olimpice! Maren Aardhal și Deila Rushfeldt au cucerit aurul olimpic cu naționala Norvegiei, în vara 2024. De asemenea, actualul antrenor al lui Odense, Ole Gustav Gjekstad, a preluat de la 1 ianuarie 2025 postul de selecționer al naționalei feminine de handbal a Norvegiei care a fost pregătită în ultimii 15 ani de Thorir Hergeirsson. În vârstă de 57 de ani, Ole Gustav Gjekstad o antrenează pe Odense din 2023 și se va despărți de formația daneză în vara acestui an când se va dedica 100% postului de selecționer al Norvegiei. Până la vară, Gjekstad va fi atât antrenor la Odense cât și selecționer al Norvegiei. Între 2018 și 2023 Gjekstad a antrenat-o pe Vipers Kristiansand cu care a câștigat de 3 ori Liga Campionilor. În 2021 a fost desemnat de EHF cel mai bun antrenor din Liga Campionilor. Dacă Odense are al doilea cel mai eficient atac din Ligă, Rapidul are cea mai fragilă apărare din cele două grupe, cu 291 de goluri încasate în 9 meciuri. Singura victorie a fetelor noastre în actualul sezon al Ligii a venit în septembrie 2024, 32-27 cu Buducnost. A urmat apoi acel 30-30 la Vipers, astfel încât, în prezent Rapidul ocupă locul 8 în grupa B, cu o victorie, un egal, 7 înfrângeri și 3 puncte. Păstrăm totuși șanse la calificarea în optimi. În condițiile în care Vipers Kristiansand a intrat în faliment și va părăsi competiția, Rapid ar trebui să se claseze peste Buducnost pentru a prinde ultimul loc calificant. Deocamdată se așteaptă decizia EHF cu privire la anunțul clubului Vipers și la calendarul competițional afectat de dispariția fostei campioane a Europei.

Acest website folosește cookie-uri. Unele dintre cookie-urile pe care le folosim sunt esențiale pentru ca anumite secțiuni ale website-ului să funcționeze corect. Puteți șterge și bloca toate cookie-urile de pe acest website, dar unele secțiuni ale website-ului nu vor funcționa corect. Pentru a afla mai multe despre cookie-urile de pe acest website, consultați secțiunea Politica de utilizare a cookie-urilor și Prelucrarea datelor cu caracter personal.