Comunicat de presă privind acreditarea reprezentanților mass-media la meciurile de handbal ale echipei CS Rapid București pentru Liga Florilor MOL și Cupa României sezon 2023-2024.
Acreditare permanentă
Acreditarea permanentă presupune participarea frecventă a jurnaliștilor la meciurile desfășurate în Sala Polivalentă Rapid.
Pentru a obține acreditare permanentă pentru sezonul 2023-2024, jurnaliștii vor face solicitarea la adresa de mail gabi.preda@csrapid.ro.
Solicitarea va fi însoţită, pentru conformitate, de o copie a legitimaţiei de serviciu şi o copie a cărții de identitate.
Acreditarea permanentă este valabilă până la sfârșitul anului în curs.
*Acreditare temporară
Acreditarea temporară (valabilă o zi) poate fi obţinută de jurnaliștii care nu au acreditare permanentă și care doresc să participe la anumite meciuri ale echipei de handbal CS Rapid București.
Reprezentanții mass-media care participă ocazional la meciurile echipei CS Rapid București au opțiunea acreditării temporare, pe baza căreia pot avea acces în Sala Polivalentă Rapid, pe durata desfășurării acestora.
Acreditarea temporară se acordă pe baza unei solicitări din partea jurnaliștilor, însoțită de o copie a legitimației de presă si a cărții de identitate, transmisă la adresa de e-mail gabi.preda@csrapid.ro.
Pentru conformitate, la sosirea la sală, jurnalistul trebuie să prezinte actul de identitate și legitimația de presă.
Jurnaliștii care nu vor solicita acreditarea permanentă /temporară nu vor avea acces la meciurile echipei CS Rapid București în sezonul 2023-2024.
Termenul limită pentru acreditări mass-media este de 3 zile până la desfășurarea meciurilor. După termenul limită alte solicitări întârziate nu vor fi confirmate.
Totodată pentru o mai bună organizare, confirmați prezența cu 24 de ore înainte de desfășurarea meciurilor prin mail la gabi.preda@csrapid.ro.
Accesul la meciurile din EHF Champions League 2023-2024 presupune un alt proces de acreditare, vom reveni cu informații suplimentare.