Kim Rasmussen pentru ProSport:
"Pentru mine Rapid înseamnă o nouă oportunitate de a fi antrenor la cel mai înalt nivel. Cred că mai am multe de oferit în handbalul feminin, sau masculin, nu contează. Îmi oferă șansa să fiu unde îmi place cel mai mult și sunt fericit că sunt aici. Acum sunt la Rapid, perioada CSM este în trecut, amintiri frumoase atât pentru mine cât și pentru cei din România. Focusul meu este acum pe Rapid, toți suntem angrenați la această echipă, jucătoarele, staff-ul. Cu toții ne dorim să construim în continuare, să devenim mai buni, este singurul meu gând.
Simt o mare susținere pentru Rapid oriunde aș merge. În orice zonă a Bucureștiului mereu dau peste cineva care zice că e fan rapidist. Simt că este un club cu istorie, suporterii fac o atmosferă incredibilă și asta ne dorim. Handbalul este un sport al emoțiilor. Cred că fanii ne ajută pe mine și pe jucătoare să trăim cea mai frumoasă experiență și o fac de fiecare dată. Îi apreciem foarte mult."