Lecție de istorie inedită pentru junioarele 4
Lecție de istorie inedită pentru junioarele 4, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la inaugurarea Gării de Nord, în prezent cel mai mare nod feroviar din România.
Micuțele handbaliste au participat duminică la evenimentul festiv desfășurat la Gara de Nord, unde au vizitat în premieră Salonul Regal în cadrul căruia au avut loc atât o expoziție foto, cât și o proiecție a unui scurt documentar privind istoria acestei locații remarcabile.
Bineînțeles, activitatea nu se putea încheia fără a vizita Trenul Regal, locomotiva Pacific și Mocănița, expuse special pentru a primi vizitatori în zi de sărbătoare, și Muzeul Căilor Ferate Române.