Marta López a revenit la antrenamente
O veste bună pentru suporterii noștri!
Extrema dreaptă, Marta López, a revenit alături de echipă după accidentarea suferită la începutul campionatului.
Iată ce ne-a declarat după primele antrenamente în Sala Rapid:
"După o perioadă deloc ușoară de aproximativ 8 luni, așteptam cu nerăbdare să mă întorc în România alături de echipă, să reîntâlnesc fetele și să demonstrez că toată munca mea dă roade. Pentru mine a fost important să revin și să le susțin pe fete în acest final de campionat foarte special pentru toată lumea.
Orice s-ar întâmpla, a fost un sezon grozav.
Pentru mine obiectivul rămâne același, să revin pe teren în cea mai bună formă iar până acum sunt foarte mulțumită de evoluția mea. "